Nici nu s-a aflat bine cine este noul preşedinte al PSD, că doi deputaţi şi un senator au şi "decolat" spre tabăra "independenţilor", la invitaţia lui Gabi Oprea! Şi umblă zvonul că în următoarele zile vor mai pleca cel puţin 5 parlamentari. Şi la PNL se organizează o dezertare în masă, vom vedea...
Cică vor să facă ei un partid de centru-stânga, cu statut şi principii proprii (adică ale PDL???). Nu îmi pot imagine cum nişte trădători pot avea atâta tupeu încât să afirme că au etică şi morală, când e clar ca bună ziua că au fost cumpăraţi de către portocalii...
Propunerea lui Ponta referitoare la pierderea mandatului de parlamentar în momentul demisiei din partid este una din cele mai de bun-simţ din ultimul timp. Mi se pare normal ca din moment ce partidul te-a pus acolo, în momentul în care vrei să te alături taberei adverse (pentru că este la putere) să îţi retragă sprijinul şi astfel mandatul... Dar în "land of choise" cred că e mai greu să se întâmple una ca asta...